dragostea

Dragii mei, vad cva ne-am fasait de tot. Cand opinam ca scriitura in
blog trebuie sa se obiectiveze spre avansa in gradul scriiturii, mare
tampenie faceam. Blogul este in fond la fel de intim precum boxerii de
i-am luat la Jolidon, sau ma rog, vor deveni… Ilf, Petrov si
Margareta la samsarit de suflete moarte.

Stau si ma uit la voi si va-ntreb pe unde ati pitulat vena drgagostei
ca-mi vine sa mi-o sectionez longitudinal, in baie inmiresmata de
trnadafili si mosc alb.

Arrrraggggh!

Astazi de dimineata mi s-a mai inchis un cerc in mine. Cu zgomot de viori si
piculine si zvon de gloata. Orice film are o coloana sonora . De cele mai multe
ori, piesele se aud incet, in fundal, pe plan secund, dar sint momente cind muzica
vine in planul 1 si actiunea este subintinsa de aceasta. Muzica este navalnica,
volumul e crescut, si filmul rimeaza cu muzica iar nu invers. Asa si cu mine.
M-a lovit, in mijlocul viermuielii din piata Moghioros, aceasta revelatie. Imi
cinta Mozart in ureche si deodata am VAZUT muzica cum se prelinge din mine ca
mierea din borcan, infasoara cu tentaculele realitatea si o subintinde. Zeci de
viori cintau acelasi acord si spectacolul precupetilor era de ele pus in scena.
Un gutural “Trei la zece mii” nu a sunat nicicum disonant, vinzatoarea grobiana
de detergenti parea aleasa dupa un casting atent iar batrina cu maturi in spate
(ciudat!) o tahitiana din pinzele lui Gauguin. Cind s-a terminat piesa, tentaculele
s-au retras si am ramas inconjurat de harmalaia imunda si de vinzatoarele usor
alarmate de imobilitatea mea care dura de citeva minute ((colegei)Pacat de el,
baiat tinar si frumos! (mie)Ce-ti dau, frumosule? )

E un burg cu ifose, asa cum le detestam cordial amandoi. Merg pe strazile violacee
si prost luminate, cautand trupul nepereche. Absolut marvellous, nervous people,
fiti bineveniti in noaptea calda. Picioare lungi, cumplit de lungi, fuselate, otel ,
thyessen-krupp made, in fata barului. Ma asteapta sa trec strada, imi surade complice .
Palmele reci , degetele de gheata  se incurca in butonierele camasii mele. Se sprijina
de pieptul meu, isi lipeste pantecul musculos de al meu. Tangaj simultan . Saten-deschis,
parul atinge fesele. E un val care se leagana ametitor atunci cand. Sigur, nici
un rudiment de limba europeana vorbita intre granitele Schengenului, dar n-am
coborat singur in noapte pentru pathosul conversatiei unei femei frumoase. Am
venit in cautarea unui accent , in consecinta urechea mea vibreaza placut cand
fata isi spune numele, ce mica e lumea, poarta numele tau, trandafir al sufletului
meu … al tau, M.

Ce m-a frapat in cazul lui Ann, a fost sentimentul de regasire intacta a jumatatii
mele feminine. Sentimentul de identitate, de jubilatorie congruenta in reactii,
placeri, judecati de valoare. Cartile mele iubite, le citise si le iubise si ea,
filmele mele, teatrele mele, muzeele mele, panzele mele, regasirea era neconditionata,
reconfortanta. Structurile mele psihice pareau a fi acolo, idealurile, naivitatile,
cafenelele, terasele, locurile unde ne regaseam pentru plimbare, toate veneau
dintr-o alegere care ar fi putut fi a mea. Cu atat mai contrariant vidul lasat in urma, golul, neputinta de a ma regasi
pe mine. In fata dumneavoastra ma simt barbarul pasind pe alte taramuri, in fata
altor temple , altor zei. Care va fi decizia lor, judecata lor de valoare privindu-ma ?
Nimic comun, nimic in afara sentimentului ca sintem constant pe aceeasi lungime
de unda, ca indiferent de gradul de confesiune, de impudoare, de consternanta
stupiditate masculina a biletelor mele, dumneavoastra sinteti calauza bajbaielilor
mele spre lumina. Mirare in fata magiei pe care o anima diferenta, usurare coplesitoare in fata
polaritatii perfecte. De data asta nu identitatea, ci opusul ei. Insomniacul dumneavoastra, Nicolas.

Ca doara n-a fost candva sa nu fie cumva.

Cand am auzit vorba asta imi veni in minte casecticul de Woody Allen
care ii spunea unui foarte nevrozat novice scriitor ca toate dramale,
de orice rang si orice speciatie se pot rezolva scrut printr-un ridicat
de umeri: “You know, the meaning of the universe, fear of death, human
suffering it all comes down to this: It’s like anything else.”

Neutralitatea oarba, calitatea amorala a regnului mineral trebuie
uneori aplicate si intamplarilor vietii noastre, scrisului si visului.
Un si ce daca tranchil, un soi de acceptare   cristalizata dar nu
indiferenta.

Orice este ca oricealtceva si se confunda cu  orice. Ti se pare ca
iubesti, ai iubit si asta modifica radical  si timpul  si
locul  si persoana. It’s just another cock, in just another pussy,
in just another  bed, in just another life.

Pun arsenic pe nervul viu? Sunt cinic-existentialist, sastisit, sceptic si murmur
in falset detasarea?

Incepusem sa va povestesc despre Jerusalim. Inchiriasem un apartament cu un tip,
un polonez, chimist tot la Weizmann. Bolnav de teatru, de dans, de muzica. La
serviciul cultural al ambasadei Frantei era un curs de teatru, la care ne-am inscris
amandoi. Animatorul era o pasare ciudata, cu o expresivitate de histrion, cu o
voce incredibila, trecand de la gama cea mai senzuala, care-ti facea pielea de
gaina si rezolva problemele de erectie la vulgaritatea crasa a cersetorului beat
mort care te insulta de toti dumnezeii. Toti eram magnetizati de prezenta lui,
cand faun, cand ascet, cand mesia. Printre participanti – o femeie, nu pot lipi
eticheta de ‘in varsta’ pentru ca nu stiu cum se evalueaza varstele si dincolo
de impactul timpului pe epiderma , de schimbarea culorii parului si de alte semne
interpretabile, nu pot gasi un criteriu de evaluare al maturitatii sufletului.
Nu ma interesa sufletul ei, nici trupul, vag flasc, cu o cicatrice mare la baza
gatului, o urma fina, alba. Cicatricea e cea care m-a intrigat, am cerut detalii,
avea acel mod posesiv de a te atrage in discutie, punand mana pe bratul meu si
tragandu-ma spre ea. Cursul s-a sfarsit la barul teatrului, cu un pahar de porto
in mana. Femeia ne-a invitat la ea, pe mine si Mick. Canalia de Mick a stiut sa
profite de aglomeratia de la iesire si sa-si piarda definitiv urma. Cred ca avea
in jur de 50 de ani, cu toata lascivitatea sovaielnica a femeii care-si pierde
armele si pe care menopauza o arunca in randurile informe ale carnii de tun de
care nimeni nu mai are curajul sa se serveasca. Ajunsi la ea, tonul i-a devenit
echivoc, privirea canalie, s-a aruncat ca o scorpie sa-mi desfaca blugii si sa
ma primeasca in gura-i proaspat rujata, fucsia sau alta nuanta imposibila de roz
care-mi va lasa o pata grasa pe slip. Imi simteam genunchii de plumb, gura uscata,
nu va pot descrie constrangerea si sentimentul de jena care ma paralizau, lasandu-mi
sexul inert, ca o molusca esuata pe o plaja pustie. Femeia sugea ca dintr-un biberon,
ii simteam enervarea nascanda in fata lipsei mele de reactie. S-a aruncat intr-un
hohot de plans isteric intr-un fotoliu, smulgandu-si camasa, sutienul, fusta,
chilotii din dantela azurie, era inca dezirabila, m-a cuprins o mila sfasietoare.
Ce anume din atitudinea mea o incurajase si o indemnase sa faca asta ? Ce anume
din atitudinea lui Ann luasem drept aprobare tacita , drept speranta, drept gaj
al pasiunii ? Modul mizerabil in care ma simteam nu era oare asisderea incapacitatii
ei de a-mi raspunde in termeni egali pasiunii ? Voiam sa dispar, sa ma topesc
in ziduri, sa fug departe de gura care ma supsese si nu-mi putuse trezi o singura
vibratie … cum si Ann fugise, ca amenintata de holera, de ciuma … M-am dezbracat
si am posedat-o indelung, uimit de usurinta cu care penisul meu s-a trezit la
viata si s-a lasat aspirat de mlastina ei umeda si recunoscatoare. Votre crapule
de service, Nicolas

In metrou o doamna se tine de bara de linga usa si se uita la peretii tunelului.
Parpalac verde cu gluga tivita cu blanita prazulie si un buchet de margarete in
mina cu care nu se tine de bara. Brusc, circel al luciditatii: “Cine, fa, eu?
Te bag in pizda matii cu Basescu al tau cu tot. (interlocutor imaginar). Ne-a
darimat buticu si ne-a lasat pa drumuri si cu datorii la banca! Tu sa te pocaiesti
nu eu! Mie mi-a dat parintele Cleopa binecuvintare, am scapat de cancer. Aseara
m-a batut boschetarii lu Basescu. Doamna, va rog, intelegeti-ma, dumneavoastra
nu ati vazut atita bataie ca mine (interlocutor real, o doamna din imediata proximitate).
Eu am scapat de cancer, am fost in Gorj, la Visarion. Ha ha ha, sa te pocaiesti,
fa, ai facut avorturi, ai ucis copilu ala, nenorocito (din nou interlocutorul
de dinafara vagonului). Aseara iar m-a prins boschetarii aia cu pungi. M-a intins
pa zapada si m-au luat la suturi. Trei colive fac, fa. Una pentru Basescu, una
pentru mine, si una pentru Sfintul Duh. M-a salvat niste credinciosi, ca balosii
ma cauta pa sub fuste. R’ati ai dracu cu Basescu vostru. L-ati votat. Toti l-ati
votat (se uita pe rind, acuzator, in ochii tuturor, apoi se intoarce). Pa el in
doare in cur, se plimba la Londra. Sa va ia dracu pa toti, uite, ii zic numele,
dracu, dracu, sa va ia dracu, nenorocitilor. N-am avut timp sa ma duc la biserica,
m-au durut oasele, abia la 10 ajung, uite (e ora 15). Asta mica, da-te, vreau
sa cobor. Da-te, fa, n-auzi? Cobor!”

In dimineata asta, Phil conferentiaza despre waves-singularities interactions.
Ora 9.05, deci dupa nici 5 minute de prelegere, interesul meu migreaza spre coala
alba care se obstineaza sa nu accepte ecuatiile indigeste ale scumpului nostru
Phil. Oricum, ieri seara era beat ca un presedinte rus si ar fi pacat sa consemnez
pentru posteritate interpretarea gaunoasa a unui subiect atat de limpid de turbulenta
in fluide. N-o sa operez nici o selectie in amintiri. Criteriul fundamental va
fi bunul plac si starea mea de spirit. As vrea sa incep cu inceputul, sa va prezint
portretul de familie si albumul de poze, de la Nicolas bebe pozand pe burta, cu
fesele in aer pana la Nicolas tanara speranta si stalp al matematicilor moderne.
Sa va arat coditele timide ale prepuberelor logodnice si siragul de dintuci ca
laptele ai lui Mado, dragostea mea de liceu, careia i-am dus cu devotament ghiozdanul
un trimestru, in timp ce ea sarea ca o caprita intr-un sotron imaginar pe macadamul
pustiu al urbei la amiaza. As dori sa va povestesc integral, cu toate detaliile
pe care intelegerea maturitatii le-a adus clipei aceleia magice, tranzitia si
intrarea mea in lumea barbatilor. Miracolul colosal care a facut ca vrejul inofensiv
si elastic, pe care il expuneam privirilor incredule si manutelor cercetatoare
ale fetelor in schimbul imaginii florii lor rozalii, sa se umple de seva si s-o
deverse intr-un jet de placere care-mi aducea un zambet beat si fragil in coltul
buzelor. As vrea sa cant un imn de slava ochiului care invata sa contemple imaginea
corpului si s-o asocieze placerii. Progresul infinitezimal spre intelegerea surselor
voluptatii, frecarea si rolul coeficientilor de frecare, bucuria schimbului. Patrimoniu
fragil si inepuizabil de senzatii pe care-l trambalez cu mine in patru colturi
cardinale, pe care as vrea sa vi-l ofer contemplarii, cum v-as conduce intr-un
muzeu, cum v-as prezenta colectii de-o ametitoare valoare. Imaginea baietandrului
impuber torturat de vise erotice , continutul viselor, ectoplasme vascoase, fantasmele
adolescentei. As dori sa va povestesc lenea mea viscerala, cartile, lecturile
si bolile, marea paranteza a bolii. Cuvinte fara sir, o sa le las sa iasa din
mine, va cautau, ca stoluri de pasari ratacite insula pe care vor ierna. Va simt
zambetul ironic arcuindu-va buzele, zambetul nimicitor. Jubilati psihanalisti
dindaratul birourilor voastre, daruirea integrala e simptomul pasiunii, vreau
sa ma darui femeii care poate cuprinde in intelegerea ei imaginea caleidoscopica
a eului meu bolnav de singuratate. Demersul meu inconstient subsumeaza ideea catharsisului,
a traversarii impreuna a infernului, iata-ma cum sint, in nedesavarsirea si isteria
mea de amant dispretuit ! Si totusi, totusi, ce altceva ar putea fi deversarea
asta instantanee de adrenalina, elanul de a ma livra integral dumneavoastra, madona
a diminetii, necunoscuta pogarand din muntii indepartati din Hyperboreea ? Al
Dumneavoastra Nicolas

Petasa si bestia, rancontru fortuit si postmoderna inventare a amorului recurent
pina la sisific. Bestia ignara, lucindu-si gheara in amurg (gheara de la degetul
mic) si petasa ascultind manele la cassul cu diode electroluminiscente clipitoare
in singura boxa. Butonul nichelat pe zimtii caruia se citeste arama plasticului
alb, translucid. Salam , sorinel copilul de aur. L’enfant d’oree, la douche d’oree.
Cearsaful slinos care se lipeste de spinarea tigancii posedate de bestia care
se scobeste in narina ajutat de unghia de la degetul mic. Goya . Puradeii se uita
pe gaurile din usa improvizata, se hahaie, isi dau coate, iar cei mai maricei
si-o freaca fara sa stie de ce. Petasa ofteaza. Incep stirile, e ora 5.

Uitasem subiectul care m-a facut sa va scriu la ora 7 dimineata. Unul dintre
colegii mei de apartament a primit o vizita nocturna. Straniu, nici o scartaitura,
nimic din melodia amorului clandestin, patul care scartaie, salteaua care tresalta
in ritmul a doua corpuri, vocalizele feminine, suspine de satisfactie. Minunate
inventii, saltelele din latex. Minunate si pentru durerea de sale. Peretii din
granit ai caselor in bord de mare, va inchipuiti dezolarea mea in fata vidului
informational ! O fericire insa, semineele . Baietel fragil abandonat in bratele
bunicilor, ma refugiam adesea in fata vetrei aprinse, cu obrajii in flacari, aproape
de punctul de combustie, scormonind cu vatraiul in jarul incandescent, intorcandu-l
pe toate fetele, sondand geometria fluctuanta a carbunilor incinsi. Cand focul
era stins, lansam injurii si imprecatii grave dumnezeului care ma parasise la
tara, luand palnia cosului drept amplificator conectat direct la urechea celui
de sus. Ei bine, canalul informational s-a deschis tot pe-acolo. Soaptele lor
imi parveneau intacte. Ce saracie lucie  a vocabularului ! Ea a zis simplu baga-mi-o
si el s-a executat, dand onorul in 2 minute si 30 de secunde masurate pe Rollexul
meu. Poate 31 de secunde, am armat cronometrul o idee mai tarziu, indus in eroare
de fosnetul scrobit si apretat al cersafului. Gimnastica fiziologica. Post-coitum
animal triste ? El a izbucnit intr-un ras viguros, ea s-a indreptat spre baie,
am auzit jetul de urina umezind vascul de ceramica al wc-ului, a tras apa, deschis
dusul, 35 de secunde, piciorusele ei lipaie pe pardoseala de faianta, s-a sters
sumar, 10 secunde dupa care prosopul de baie a aterizat de jos intr-o bufnitura
moale, si-a tras rapid blugii si-a butonat camasa, in varful picioarelor a trecut
pe langa usa mea, s-a incaltat pe prag, el a inchis usa in urma. N-am putut sa
ma sustrag placerii de a-i cunoste secretul surasului de dupa, asa ca am deschis
usa camerei mele cu un aer intrebator. Un urias teuton, blod, in semierectie,
cu un prezervativ atarnand intrebator pe instrumentul de lupta invins deja de
gravitatie , tras in jos si de centimetrii de sperma colectati in busonul de plastic.
Hallo Nic, haide sa bem o bere in bucatarie. Prefer infinit conversatia despre
femei si dragoste decat comentariile despre matchul de rugby de ieri seara sau
nedumeririle despre modul absurd in care rusii calculeaza o path integral luand
in calcul limita asimptotica a domeniului de existenta al functiei. Nu cred ca
exhib un voyeurism depasind limitele admise ale politetei. Nu ma insinuez in intimitatea
lor, profit de avantajul terenului, de relieful accidentat, de reflexia undelor
pe suprafete. Ma intereseaza totul despre activitatea emotionala a semenilor mei.
E unicul subiect care-mi pare demn de interes in anodinul cotidian al epocii,
unicul subiect care-mi da senzatia de vertij , despre care as fi in stare sa vorbesc
ore in sir, zile si nopti, ani , iertat fie-mi sentimentalismul. Anturajul evoca
cu papilele-n flacari dorada pe grill de ieri seara, dar absolut nimeni nu mentioneaza
extazul sarutului, voluptatea gurii iubitei sau iubitului si asta-mi pare ipocrizie
impardonabila. Ora 7.45, ma grabesc sa fac un dus si sa ma alatur teutonilor mei.
Urechea dumneavoastra fidela, Nicolas.

Licar de luciditate, ce orori am putut sa va scriu ieri? Circumstante atenuante ,
scriitura ma plonjeaza in transa ca samanul care danseaza sub influenta zeitatilor
malitioase din taiga. E un ritual obsesional, la fel ca fumatorul care trebuie
sa-si ocupe mainile. Ocupatia mainilor mele e scrisul. Reflex muscular, lasand materia cenusie in
sosul ei amniotic leganat in ritmul povestilor lui Sergey Nazarenko. Ora 7 dimineata,
prospetimea brizei, parfumul cafelei, rasetele teutonilor cu care impart apartamentul.
Resimt in continuare nevoia constanta de a va impartasi franturile de ganduri
care ma strabat, fara a va cunoaste inca reactia. Toleranta , indigestie  ? Am atatea lucruri sa va spun. N-as putea descrie mecanismul de selectie anclansat,
dar gandurile mele se adreseaza exclusiv dumnevoastra, ca si cum ati avea un enorm
receptacul care le magnetizeaza, le dezorganizeaza dar le scoate definitiv din
matricea lor tacuta. Cuvintele mele silentioase, asternandu-se pe hartie, scot
sunete, se articuleaza, ma trezesc pronuntandu-le. Va sint destinate. Acelasi, N.